Prezentări conferințe

Duminică, 11 mai 2025

}

10:34 - 11:20

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 25

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În acest grupaj de aforisme vom putea afla, printre altele, despre:

  • Care este conexiunea dintre starea androginală glorioasă, coincidența opușilor și starea plenară, prelungită, de orgasm;
  • De câte ori este necesar să evocăm starea avută la o exemplificare spirituală pentru a putea apoi să o retrăim la voință;
  • Cât de importantă este recunoștința pe care o manifestăm față de Dumnezeu, ce efecte declanșează în noi și cum ne răspunde Dumnezeu atunci;
  • Cum sunt oamenii care sunt incapabili de recunoștință.
}

11:30 - 12:15 și 00:47 - 01:32

O dovadă clară, evidentă, definitivă și irefutabilă că în realitate Buddha nu a fost omniscient – partea 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această conferință sunt atinse o serie de teme importante circumscrise noțiunii de realitate și aceleia de omnisciență. Iată doar câteva dintre acestea:

  • Prin ce se caracterizează realitatea lumii manifestate și ce raport există între aceasta și Realitatea Supremă? Ce este neantul?
  • Asupra a ce este necesar să se focalizeze ființa umană pentru a atinge Transformarea Supremă? Când ni se revelează enigmatica Realitate Supremă?
  • Care este diferența între Omnisciența dumnezeiască și omnisciența ființelor înzestrate cu conștiință – fie ele ființe umane, sau mari zei, ori cele 10 Mari Puteri Macrocosmice? Care sunt reperele principale atunci când analizăm această comparație?
  • Ce fel de transformare declanșează raportarea la Atributului Dumnezeiesc al Omniscienței Dumnezeiești?

Vă invităm să descoperim împreună toate aceste taine ezoterice, care ne oferă o înțelegere profundă, nuanțată asupra Creației și Manifestării dumnezeiești.

}

13:02 - 13:46

Dezvăluiri ezoterice cruciale despre feluritele forme de vise – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această importantă serie de conferințe despre vise sunt abordate componentele psihice ale viselor și conexiunea ce există între percepțiile extrasenzoriale și vise. Ne sunt oferite răspunsuri la întrebări cum ar fi:

În ce mod trec informațiile psihice în vise?

Cum putem utiliza practic informațiile psihice care apar în vise?

Explorarea acestor aspecte misterioase începe cu o serie inedită de termeni de glosar necesari și adecvați, ce ne vor ajuta să înțelegem aspectul profund de natură psihică a somnului și a viselor.

}

15:02 - 15:53

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 2, conferința 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În a doua parte a aceste serii de conferințe sunt realizate anumite dezvăluiri ezoterice importante privitoare la starea de transcendență dumnezeiască. Aceasta este pusă într-o semnificativă corelație, ce este revelatoare, cu Atributele Dumnezeiești, dar și cu Izvorul cel Suprem al oricărei energii ce este Centrul esențial din care emană și în care apoi se resorb toate puterile dumnezeiești, toate Atributele Dumnezeiești și toate energiile sublime dumnezeiești ce sunt manifestate în întregul Macrocosmos în Creația lui Dumnezeu.

}

16:12 - 16:57 și 01:38 - 02:23

Dezvăluiri ezoterice referitoare la bioenergia ființei umane și legătura acesteia cu conștiința superioară – partea 5

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Heinrich Zimmer a remarcat faptul că miturile indiene exprimă în realitate, într-o formă populară, ce este adaptată nivelului de conștiință comun, revelațiile spirituale sau experiențele lăuntrice profunde ale yoghinilor avansați.

Aproape întregul domeniu de experimentare lăuntrică a extraordinarelor și tainicelor stări elevate de conștiință ale yoghinilor avansați se bazează însă pe trezirea și ascensiunea energiei subtile fundamentale Kundalini Shakti.

Cum se exprimă aceasta în diferite texte și teme tradiționale, vă invităm să descoperiți în partea a 5-a a acestei fascinantei serii de conferințe.

}

16:12 - 16:57 și 01:38 - 02:23

Bariere ce apar eventual pe calea unor relații amoroase care aspiră să fie împlinitoare, satisfăcătoare și fericite – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Începând cu enumerarea celor mai cunoscute și ușor de identificat obstacole cu care iubiții se pot confrunta în relațiile pe care le au, această conferință ne oferă, totodată, o bogată sinteză a mai multor informații despre tainicele energii care acționează sinergic în cadrul relațiilor polare de iubire. Putem desprinde cu ușurință, din această prezentare, soluții eficiente pentru momentele dificile prin care trecem în călătoria spirituală și emoțională în care am pornit alături de ființa iubită către refacerea unității androginale primordiale.

}

18:47 - 19:12 și 03:17 - 03:42

Tainele esențiale ale lui Atman, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Dezvăluiri ezoterice fundamentale referitoare la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman – partea 6

o conferință inedită ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian

Fiecare ființă, fie umană, fie din alte lumi, este stimulată, într-un fel sau altul, să urmeze Legea Fundamentală a Evoluției Universale. Dar prin ce anume se disting net, din acest punct de vedere, diferitele ființe?

Ce rol joacă legea efortului și care sunt domeniile existenței în care ea este mereu valabilă?

Către ce este necesar să se îndrepte eforturile constante ale aspiranților spirituali și ce ne poate ajuta să învingem cu ușurință dificultățile și obstacolele cu care ne confruntăm, permițându-ne să depășim toate limitările karma-ice?

Sunt doar câteva dintre întrebările la care găsim răspus în această conferință. Aflăm totodată despre feluritele tipuri de energii ce există în Macrocosmos, dar și despre modul în care Atributele Dumnezeiești ne permit să ne trezim discernământul spiritual.

}

20:14 - 20:28

Prezentare termen glosar: Măsură

expunere din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ideea de MĂSURĂ poate părea abstractă, dar ea se regăsește pretutindeni în Manifestare și este foarte importantă. Această noțiune apare sub o formă sau alta în toate doctrinele și învățăturile străvechi tradiționale.

Modul în care măsura le dezvăluie celor inițiați unele taine prezente în Creație, tainica legătură dintre Atributul Dumnezeiesc al Proporției, Atributul Dumnezeiesc al Echilibrului și Atributul Dumnezeiesc al Armoniei, modul în care putem intra în comuniune cu anumite aspecte spirituale sublime și fascinante prin contemplarea transfiguratoare a unor nuduri armonioase și semnificația ocultă a Numărului de Aur sunt doar câteva dintre aspectele ezoterice care ne sunt revelate pe parcursul acestei interesante prezentări.

}

20:29 - 20:39

Prezentare introductivă referitoare la exemplificările speciale de comuniune fundamentală profundă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Erosului Pur Dumnezeiesc

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Metoda simplă și eficientă pe care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a dezvăluit-o în premieră în această conferință de arhivă este menționată într-un mod criptic în textele tantrice străvechi. Elementul cheie în cadrul acestui procedeu este conştientizarea proceselor de rezonanţă ocultă cu energiile subtile, sublime ale Atributelor Dumnezeieşti, în timpul vizionării atente, transfiguratoare a unor fiinţe tinere ce se află într-o perioadă de înflorire, atât lăuntrică, dar şi trupească.

Care sunt Atributele Dumnezeiești pe care le putem capta în felul acesta, chiar în simultaneitate, explicații succinte importante referitoare la acestea, ce includ numeroase taine ezoterice, aflăm din această expunere ce conține instrucţiunile iniţiatice ezoterice necesare pentru a pune cu succes în practică această metodă.

Sâmbătă, 10 mai 2025

}

10:36 - 11:42

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 24

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În cadrul acestui grupaj de aforisme vom afla, printre altele, despre ce anume ar fi cazul să reprezinte o preocupare crucială pentru ființele umane ce aspiră să se transforme rapid din punct de vedere spiritual și care năzuiesc totodată să atingă și să aprofundeze starea de îndumnezeire. Această preocupare este la fel de benefică atât pentru cei vârstnici, cât și pentru cei tineri.

Totodată vom afla câteva metode cu totul inedite și încântătoare de a capta energiile subtile sublime ale unor Atribute Dumnezeiești.

Ni se va revela, de asemenea, chiar și calea regală a obținerii marilor reușite.

}

13:08 - 13:54 și 01:32 - 02:18

Dezvăluiri ezoterice referitoare la bioenergia ființei umane și legătura acesteia cu conștiința superioară – partea 4

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

La ce se referă termenul libido, atât pentru psihologi cât și pentru cei inițiați? De unde provine și ce manifestări are energia subtilă tainică Ojas în ființa noastră? Cum este aceasta conectată cu formidabila energie fundamentală Kundalini Shakti?

Vă invităm să descoperiți toate acestea și multe altele, alături de noi, în această nouă parte a acestei fascinante serii de conferințe!

 

}

15:02 - 15:26 și 02:31 - 02:55

Tainele esențiale ale lui Atman, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Dezvăluiri ezoterice fundamentale referitoare la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman – partea5

o conferință inedită ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian

În cadrul acestei conferințe, ne sunt oferite noi repere practice dar și informații ezoterice care ne permit să ne raportăm, mai întâi intuitiv, la Atman, atunci când urmărim revelarea sa în propria ființă. Iată câteva dintre subiectele abordate:

  • care sunt etapele conștientizării pentru a ajunge la starea de Martor ultim;
  • ce sunt feluritele condiţii sau ipostaze existenţiale în care se află fiinţa umană și care este raportul acestora cu Sinele Suprem Nemuritor;
  • cum este descris Atman în străvechiul tratat Kena Upanishad și de ce nu poate fi caracterizat decât prin intermediul unor formulări așa-zis negative.
}

16:08 - 16:57 și 03:11 - 04:00

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 1, conferința 6

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Care sunt la ora actuală dovezile incontestabile ale existenței fenomenelor și capacităților paranormale? Ce poziție are știința față de acestea? Cum intervine aici fizica cuantică și cum creează ea o viziune nouă asupra realității, ce este susținută de experimente repetabile și de necontestat?

Iată numai unele întrebări la care se răspunde in extenso în această conferință importantă.

}

20:52 - 21:34 și 04:18 - 05:00

Destăinuirea secretului cel formidabil al energiilor subtile sublime distincte, veșnice, gratuite, nesfârșite, supraraționale, omniprezente, dumnezeiești, care caracterizează în realitate fiecare Atribut Dumnezeiesc – partea 6

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În partea a șasea a conferinței aflăm că este posibilă apariția, în mod gradat, a unei ambianțe paradiziace aici pe Pământ și totodată dinamizarea în microcosmosul ființei umane a unui proces de rezonanță ocultă cu mirifica Împărăție dumnezeiască a Cerurilor despre care a vorbit Iisus în învățăturile sale pline de înțelepciune dumnezeiască. Cum anume? Răspunsul ne este dezvăluit de noua serie inedită a termenilor de glosar referitori la Atributele Dumnezeiești.

}

22:02 - 22:54 și 05:05 - 05:57

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 2, conferința 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Iată câteva teme abordate în această parte a conferinței:

Cum putem decide dacă există sau nu mult adevăr în afirmațiile referitoare la adevărata spiritualitate? Care sunt reperele ce ne oferă certitudini în această direcție?

Care sunt disciplinele de bază ale științei spiritualității? Ce cuprind în realitate acestea și cum le putem înțelege și practica? Ce rol au aici Atributele Dumnezeiești? Și cum abordează știința aceste subiecte?

Răspunsurile oferite sunt cu adevărat revelatoare.

Vineri, 9 mai 2025

}

09:31 - 09:56 și 01:07 - 01:32

Tainele esențiale ale lui Atman, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Dezvăluiri ezoterice fundamentale referitoare la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman – partea 4

o conferință inedită ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian

Celebrul tratat indian Chandogya Upanishad descrie Sinele Suprem Nemuritor Atman ca fiind o misterioasă esenţă, ce nu poate fi niciodată clar definită şi care totodată este în permanenţă baza a tot și toate cele ce există. Deși prezent în permanență într-un mod misterios în fiecare fiinţă umană, Sinele Suprem rămâne într-o stare potenţială atâta timp cât nu este deocamdată realizat, prin revelarea sa directă. Ce rol joacă conștientizarea în acest proces, ce presupune practic realizarea spirituală, dar și alte taine ezoterice și aspecte inițiatice cruciale, aflăm din partea a 4-a a acestei conferințe.

}

10:34 - 11:45

Expunere referitoare la modul de realizare a procedeului spiritual de translație în timp în sfera cea tainică a conștiinței

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Timpul ne apare în mod obișnuit ca o curgere neîncetată către viitor. Însă tot ceea ce s-a petrecut cândva rămâne prezent în memoria lui Dumnezeu ce există în akasha pentru totdeauna.

Imaginile filmate în trecut, ce sunt impregnate de vectorii de forță ai acelor vremuri, fac posibilă translaţia paranormală în acel timp, ce devine pentru noi atunci un prezent. Această uluitoare taină a imaginilor, precum și indicații ezoterice importante pentru fructificarea ei ne sunt dezvăluite de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru în această prezentare.

Sunt detaliate „ingredientele” ce ne asigură succesul, dintre care dinamizarea învelişului supramental vijnanamaya kosha și a centrului subtil de forţă vishuddha chakra sunt esențiale, precum și efectele spirituale specifice.

Această exemplificare paranormală, ce ne permite să simțim specificitatea vremurilor trecute, ne permite totodată să descoperim, într-un mod tainic, existenţa şi realitatea incontestabilă a lui Dumnezeu.

}

12:19 - 13:06

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 23

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce se petrece atunci când cerem cu umilinţă şi cu o credinţă deplină, invocând totodată manifestarea în fiinţa noastră a Atotputerniciei dumnezeieşti?
Ce apare în sfera conștiinței personale în momentele de extaz spiritual, cât și în cazul experienţelor spirituale de vârf?
Care este conexiunea dintre meritele acumulate de noi și manifestarea noastră în fața celorlalți oameni ca fiind dintre „cei aleși”?
Există oare ceva eminamente benefic și dumnezeiesc în cadrul Macrocosmosului care să nu poată fi realizat, înfăptuit și încununat de un succes benefic prin energiile subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești?
Ce înseamnă să fim persoane foarte bogate, nu numai spiritual, dar mai ales dumnezeiesc?
Ce anume face să trezim rapid în ceilalți o stare de simpatie, de bunăvoință și de încredere?

Toate aceste întrebări și multe altele își vor găsi răspunsul în acest grupaj de aforisme inspirate, pline de înțelepciune.

}

13:10 - 13:55 și 01:38 - 02:23

Aventura inițiatică și tainele ei – partea 25

o conferință inedită ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această conferință, ce începe prezentarea dintr-o perspectivă iniţiatică, ezoterică, a Parabolei plurivalente a aluatului, ce a fost expusă de Iisus, ne sunt explicate mai întâi noțiunile de „catalizator” și „cataliză ocultă”, importante pentru înțelegerea profundă a mesajului acestei parabole.

Ce anume face să apară fenomenele de cataliză, despre rolul de catalizator al transformărilor spirituale benefice al Ghidului spiritual, dar și despre fenomenele de cataliză negativă, nefastă, dezlănțuite de demoni, ce apar în urma căderii unor teste spirituale majore, sunt câteva dintre subiectele principale abordate.

}

15:04 - 15:49 și 02:27 - 03:12

O dovadă clară, evidentă, definitivă și irefutabilă că în realitate Buddha nu a fost omniscient – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Aprofundând noțiunea de „realitate”, în această parte a conferinței ne sunt prezentate o serie de aspecte ezoterice și metafizice cheie:

  • care sunt cele patru etape ale practicii yoga încununate de succes, despre care a vorbit Ma Ananda Moy, care dezvăluie fiecare o anumită etapă de revelare a realităților superioare;
  • o importantă revelație referitoare la secretul esențial al realității, care ne permite să modificăm în bine atât propria realitate lăuntrică, dar și pe cea a ființelor cu care venim în contact sau chiar realitatea exterioară; care sunt ingredientele de care avem nevoie pentru a reuși această transformare;
  • care este diferența dintre iluzoriu și ireal;
  • ce este Maya, iluzia cosmică, de ce nu este niciodată un neant sau o irealitate și care este legătura ei cu Adevărul Etern al Ființei Dumnezeiești.

Vă invităm să ascultați cu multă atenție revelațiile cuprinse în această conferință, care ne pot transforma profund perspectiva asupra realității.

}

16:16 - 16:59 și 03:19 - 04:02

Dezvăluiri ezoterice referitoare la bioenergia ființei umane și legătura acesteia cu conștiința superioară – partea 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce rol are atât pentru cei inițiați, cât și pentru fiecare dintre noi energia fundamentală Kundalini Shakti? Care este legătura acesteia cu bioenergia? Cum putem declanșa stări de orgasm prin proiecție în dimensiunea cea tainică a trecutului?

Vă invităm să descoperiți toate acestea și multe altele, alături de noi, în această fascinantă serie de conferințe!

}

17:32 - 18:17 și 04:09 - 04:54

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 1, conferința 5

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce este energia? Ce rol joacă ea în Yoga și în transformarea noastră lăuntrică?

Cum este percepută energia în știința actuală? Ce studii și cercetări se opun curentului științific materialist actual?

Răspunsurile ce ne sunt oferite în această parte a prezentării la o serie de întrebări importante, ne pot expansiona conștiința în dimensiuni nebănuite, elevate.

}

19:41 - 20:11 și 05:01 - 05:31

Dezvăluiri ezoterice despre tărâmurile net superioare paradisiace ce există în Lumea de Dincolo – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Cum arată Raiul? Răspunsul la această întrebare a fost oferit în numeroase împrejurări, fie de mari mistici creștini care au trăit experienta revelației, a „răpirii la ceruri”, fie de însuși Profetul Mohamed, fie de ființele umane care au experimentat episoade de comă profundă, ori de moarte clinică, fie de inițiații diverselor tradiții religioase, cum ar fi cea aztecă sau maură.

Dincolo de nespusa frumusețe, armonie și beatitudine senzorială ale Raiului, există însă Împărăția Tatălui Ceresc, unde ajung spiritele ce au transcens complet dualitatea, prin revelarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman, având astfel acces la Universul Cauzal. Semnificațiile spirituale de mare finețe ale „păzirii Raiului” și ale dualității căreia încă îi sunt supuse minunatele tărâmuri paradisiace ne sunt revelate în această conferință.

Joi, 8 mai 2025

}

09:18 - 09:54

Interviuri cu renumitul psihoterapeut american Jerry Marzinsky, care a studiat acest domeniu timp de peste 35 de ani și a realizat descoperiri remarcabile, cu potențialul de a revoluționa atât psihologia, cât și psihoterapia – partea 3

Care sunt cauzele halucinațiilor auditive ce caracterizează schizofrenia? Analizând cu atenție și obiectivitate un mare număr de pacienți și având o conștiință deschisă, orientată către desprinderea de tiparele limitatoare ale psihiatriei clasice, psihoterapeutul Jerry Marzinsky descoperă, din aproape în aproape că vocile auzite de persoanele afectate prezintă anumite note definitorii comune, ceea ce argumentează teza că acest fenomen nu se mai înscrie în registrul halucinațiilor, ci are o proveniență diferită, exterioară creierului uman.

}

10:35 - 11:22

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 22

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Printre cele mai importante subiecte abordate în cadrul acestui grupaj se află:

  • Transformarea destinului nostru prin abordarea sistemului Tantra Yoga și cum putem depăși lanțul condiționărilor;
  • Gândurile bune și efectele lor binefăcătoare; despre fericire și câteva metode simple de a fi mereu fericiți;
  • Dificultatea de a urma o cale spirituală în condițiile actuale și ce este de făcut pentru a atinge succesul pe calea spirituală;
  • Cei trei pași care sunt ideal de urmat pe calea spirituală;
  • Secretul nebănuit al iraționalității Atributelor Dumnezeiești și ce perspectivă extraordinară ne deschide aceasta;
  • Despre datoria noastră către Dumnezeu și ce anume ne garantează împlinirea acesteia.
}

11:28 - 12:12 și 01:35 - 02:19

Dezvăluiri ezoterice referitoare la bioenergia ființei umane și legătura acesteia cu conștiința superioară – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această conferință se începe explicarea unor elemente ezoterice ce sunt încifrate în imaginea clasică a Marelui Zeu Vishnu, care este reprezentat ca fiind aparent adormit și întins pe șarpele Naga. Ce rol are aici zeița Lakshmi? De ce culoarea pielii Marelui Zeu este cea albastră? Și care este anatomia unui mesaj dumnezeiesc, așa cum ne este transmis și aici?

Vă invităm să descoperiți alături de noi în această fascinantă serie de conferințe!

}

13:08 - 13:54 și 02:31 - 03:17

Bariere ce apar eventual pe calea unor relații amoroase care aspiră să fie împlinitoare, satisfăcătoare și fericite – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Cu toții ne dorim sa avem relații de cuplu bazate pe iubire și transfigurare reciproce, armonioase și care să dureze până la sfârșitul vieții, poate chiar și dincolo de acesta. Parcursul nostru afectiv și erotic amoros este însă supus anumitor probe, încercări ce se concretizează sub forma unor obstacole sau bariere ce se interpun pe drumul nostru către fericire. Textele secrete ale înțelepciunii yoghine ne avertizează asupra principalelor obstacole cu care ne putem întâlni pe calea spirituală. Urmează sa înțelegem, asimilând informațiile din această conferință, care sunt, în mod particular, barierele pe care cei doi iubiți este necesar sa le înlăture pentru a fuziona plenar și profund unul cu celălalt.

}

15:02 - 15:48 și 03:24 - 04:10

Destăinuirea secretului cel formidabil al energiilor subtile sublime distincte, veșnice, gratuite, nesfârșite, supraraționale, omniprezente, dumnezeiești, care caracterizează în realitate fiecare Atribut Dumnezeiesc – partea 5

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În a cincea parte a conferinței vom descoperi cum revelația dumnezeiască a Atributelor Dumnezeiești pe care Dumnezeu a făcut-o în cadrul acestei Școli Spirituale Ezoterice, întregește revelațiile dumnezeiești parțiale despre care Apostolul Pavel a spus, în prima Epistolă a sa adresată corintenilor, că vor fi îmbogățite, vor fi completate și vor deveni clare, simple, esențiale, obiective la „sfârșitul vremurilor“.

}

16:08 - 16:53 și 04:18 - 05:03

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 1, conferința 4

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce rol joacă Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman în perceperea Realității? Ce înseamnă starea de relativitate? Cum se combină spiritualitatea și știința? Ce este Fizica lui Dumnezeu? Ce rol joacă aici Credința?

Iată doar câteva dintre întrebările semnificative la care oferă un răspuns această conferință.

}

20:13 - 20:27

Prezentare termen glosar: Măsură

expunere din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ideea de MĂSURĂ poate părea abstractă, dar ea se regăsește pretutindeni în Manifestare și este foarte importantă. Această noțiune apare sub o formă sau alta în toate doctrinele și învățăturile străvechi tradiționale.

Modul în care măsura le dezvăluie celor inițiați unele taine prezente în Creație, tainica legătură dintre Atributul Dumnezeiesc al Proporției, Atributul Dumnezeiesc al Echilibrului și Atributul Dumnezeiesc al Armoniei, modul în care putem intra în comuniune cu anumite aspecte spirituale sublime și fascinante prin contemplarea transfiguratoare a unor nuduri armonioase și semnificația ocultă a Numărului de Aur sunt doar câteva dintre aspectele ezoterice care ne sunt revelate pe parcursul acestei interesante prezentări.

}

20:28 - 20:38

Prezentare introductivă referitoare la exemplificările speciale de comuniune fundamentală profundă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Erosului Pur Dumnezeiesc

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Metoda simplă și eficientă pe care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a dezvăluit-o în premieră în această conferință de arhivă este menționată într-un mod criptic în textele tantrice străvechi. Elementul cheie în cadrul acestui procedeu este conştientizarea proceselor de rezonanţă ocultă cu energiile subtile, sublime ale Atributelor Dumnezeieşti, în timpul vizionării atente, transfiguratoare a unor fiinţe tinere ce se află într-o perioadă de înflorire, atât lăuntrică, dar şi trupească.

Care sunt Atributele Dumnezeiești pe care le putem capta în felul acesta, chiar în simultaneitate, explicații succinte importante referitoare la acestea, ce includ numeroase taine ezoterice, aflăm din această expunere ce conține instrucţiunile iniţiatice ezoterice necesare pentru a pune cu succes în practică această metodă.

}

22:10 - 22:52 și 05:11 - 05:53

Enigmele noi și vechi ale ființei umane – partea 9

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce înseamnă termenul „Ordine”, ce este cunoscut și sub denumirile de Kosmos în limba greacă, Dharma în India, Tao în China, privit din multiple puncte de vedere? Mai ales, ce este Ordinea Universală? Ce semnificație are aceasta pentru noi? Și ce este Gândirea?

Vă invităm să descoperiți răspunsul la numeroase întrebări fundamentale în cadrul acestei extraordinare serii de conferințe.

Miercuri, 7 mai 2025

}

10:34 - 11:28

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 21

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În cadrul acestei colecții de aforisme, vom afla care este conexiunea dintre eliberarea spirituală și consacrarea fructelor acțiunilor noastre lui Dumnezeu, dar și ce implică aspirația noastră spirituală.

Ni se va revela ce ni se va petrece odată ce ne-am deschis inima pentru a trăi plenar o stare de iubire fără măsură și ce implică o stare armonioasă, superioară de autocontrol.

Totodată vom pătrunde una dintre tainele înțelegerii Creației Dumnezeiești și aspecte esențiale despre controlul semnificativ asupra propriei existențe, dar și care este secretul obținerii unei stări de fericire chiar și în cele mai neprielnice condiții, într-un context auster, într-un loc de muncă solicitant sau într-un mediu cotidian banal.

Ne este dezvăluit un foarte important secret cu privire la modul în care yoghinul devine capabil să perceapă într-un mod obiectiv realitatea și să discrimineze cu acuratețe ceea ce este real de ceea ce este ireal sau, altfel spus, devine capabil să discearnă ceea ce este adevărat de ceea ce este fals.

}

11:31 - 11:59 și 02:16 - 02:44

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 7

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ultimele sutra-e din primul capitol al lui Pashupata Brahmana Upanishad aprofundează simbolismul lebedei, HAMSA, care prin lumina sa revelează adevărata natură a existenței, precum și transcenderea timpului.

Sunt oferite căi de acces la adevărata cunoaștere și realizare spirituală a lui HAMSA, ce este rezervată doar celor care au atins iluminarea spirituală, și este subliniată importanța practicii perseverente pentru dobândirea acestei înalte realizări.

În final, Vaishravana își exprimă recunoștința față de Brahma pentru învățăturile primite, care au clarificat cunoașterea lui Brahman sau a Eternului Absolut.

}

12:52 - 13:56

Atributul Dumnezeiesc al lui „Acasă” Dumnezeiesc

prezentare din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Reîntoarcerea „acasă”, la starea primordială, la esența pură a ființei, este o idee prezentă în multe tradiții spirituale, unde „acasă” reprezintă locul de unde am plecat și către care aspirăm frenetic să ne întoarcem.

În hinduism, conceptul de „acasă” are o valență profundă atât în Microcosmosul ființei umane, unde trupul găzduiește sufletul, ce tinde frenetic spre revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), cât și în Macrocosmos, unde întregul univers este locuința Dumnezeirii. În tradiția sufită, „acasă” este în inima credinciosului, unde acesta se întâlnește cu Dumnezeu (Allah). Pentru Platon „acasă” este un loc al armoniei și al ordinii, ce reflectă ordinea ascunsă macrocosmică.

Atributul Dumnezeiesc al lui „Acasă” Dumnezeiesc este pentru noi toți, în ipostaza de copii ai lui Dumnezeu, o chemare esențială de a ne reîntoarce cât mai repede la El. Care sunt efectele profunde, complexe ale captării acestei energii subtile sublime în ființa noastră, dar și care sunt opușii lui Acasă Dumnezeiesc, aflăm din această captivantă prezentare.  

}

15:02 - 15:41 și 02:47 - 03:26

Apa, un miracol dumnezeiesc, mediu al vieții întrupate, binecuvântată de către Dumnezeu prin intermediul energiilor nesfârșite ale Atributelor dumnezeiești, mister încă neînțeles în realitate de către știință – partea 3

instructor de yoga Costică Cojocaru

Noile perspective referitoare la apă, cu aplicabilitate în terapiile holistice, cum ar fi terapia Hado Shiatsu practicată în Japonia, ce sunt prezentate în această conferinţă, pun în evidenţă existenţa câmpurilor coerente înglobate în regiunile coerente ale apei şi confirmă existenţa misterioasei energii a vieţii – Qi.

Într-o captivantă împletire a principiilor descoperite de ştiinţele moderne care studiază nivelul biomoleculelor şi cele ale terapiilor tradiţionale străvechi, este argumentată legea rezonantei şi importanta gândirii constructive, creatoare pentru menţinerea stării de sănătate trupească, şi, totodată, sunt explicate pericolele ce derivă din modificarea structurii chimice a organismului.

Atât ştiinţa, cât şi preceptele religiei creştine, alături de terapiile tradiţionale, evidenţiază, la o privire atentă şi avizată, că apa vehiculează energiile subtile a numeroase Atribute Dumnezeieşti, fiind un factor extrem de important al spiritualizării şi vindecării.

}

17:31 - 18:01

Dezvăluiri ezoterice despre tărâmurile net superioare paradisiace ce există în Lumea de Dincolo – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Punct de convergență a tuturor tradițiilor spirituale autentice, existenta tărâmurilor paradisiace reprezintă o parte importantă a cunoașterii ezoterice. Atât tradiția străveche hindusă, cât și cea ebraică revelează existenta a șapte paradisuri ce există în Universul Astral și în care ajung, după încheierea vieții pământești, ființele cu adevărat merituoase care au acumulat în aura lor energiile sublime ale anumitor Atribute Dumnezeiești.

Descrierea detaliată a celor șapte paradisuri astrale, în conformitate cu învățăturile textelor sacre Bhagavad-Gita și ale Cabalei face obiectul acestei conferințe captivante.

}

18:26 - 18:44 și 03:30 - 04:11

Relatare a unei experiențe spirituale pe care a avut-o un aspirant care a realizat metoda pentru declanșarea unui efect global placebo eminamente dumnezeiesc

O experiență spirituală excepțională prin claritatea și intensitatea trăirilor și a conștientizărilor, ce au apărut în cazul celui care relatează chiar de la prima realizare a acestei metode extraordinare. Ea ne invită indirect să practicăm la rândul nostru această metodă, cu entuziasm și perseverență, pentru a ne bucura din plin de efectele sale complexe, împlinitoare și îndumnezeitoare.

}

18:48 - 19:33; 19:39 - 20:29; 20:34 - 20:54

Efectul placebo dumnezeiesc – o modalitate ce va fi mereu valabilă în veșnicie de acum încolo

o conferință inedită ce conține o inițiere extraordinară constând într-o metodă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Prezentarea teoretică a acestei metode valoroase inedite, care i-a fost inspirată profesorului de yoga Gregorian Bivolaru de Bunul Dumnezeu, ne prezintă fundamentele spirituale care se află la baza ei, precum și descrierea detaliată a etapelor practicii.

Prin intermediul acestei metode noi, cu totul extraordinare, ce este valabilă atât în Universul Fizic, cât și în Lumea de dincolo, în Universul Astral, unde efectele ei specifice sunt chiar mult mai puternice și mai clare, fiecare ființă umană care o va pune în practică va reuși să aibă uriașe succese spirituale.

Ea ne ajută totodată să transcendem ambianța specifică epocii în care trăim, realizând o basculare personală în Satya Yuga (Epoca de aur), și face să apară în ființa noastră o relație tainică, personală dar și o conexiune inefabilă, complexă cu Dumnezeu.

Acest veritabil cadou spiritual inestimabil de la Dumnezeu ne așteaptă să-l punem mereu și mereu în practică, pentru a-i putea culege roadele sublime, complexe, ce ne pot ajuta extraordinar de mult!

}

23:47 - 00:32 și 04:18 - 05:03

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 1, conferinta 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

La începutul acestei conferințe, este prezentată a patra etapă a practicii yoga ce este încununată de succes și care revelează realitățile superioare, așa cum a fost descrisă de Ma Ananda Moyi.

Apoi sunt detaliate alte aspecte fundamentale despre realitate și raportarea ființei umane la aceasta. De exemplu, mai întâi ființa umană realizează că nu știe nimic, iar apoi ea are impresia că știe ceva. Pe măsură ce începe să exploreze realitatea, ființa umană descoperă că această căutare a sa nu poate avea limite, dar până la urmă ea își dă seama că această căutare nu poate să fie fără limite.

Ce ne spune tradiția înțelepciunii atât despre aceste subiecte, cât și despre multe altele ce sunt legate de Realitate, așa cum este ea percepută pe multiple nivele de subtilitate și profunzime, vă invităm să descoperiți în cea de-a treia parte, fascinantă, a acestei serii de dezvăluiri ezoterice.

Marți, 6 mai 2025

}

10:34 - 11:31

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 20

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

De ce Atributele Dumnezeiești pot fi considerate ca fiind teofanii?
Ceea ce este complicat nu este neapărat complex, iar ceea ce este în aparență simplu poate fi de o mare complexitate. De ce este așa și ce este aceasta?
Atributele Dumnezeiești sunt caracterizate de esențe și de idei dumnezeiești, dar de unde provin ideile bizare și cum ne putem feri de acestea?
Ce mistere ne revelează starea de bun-simț?
De ce iubirea este manifestarea beatifică cea mai înaltă?
Cum este influențată reușita bărbatului de energia subtilă ocultă a femeii adorate și de toate calitățile ei admirabile?
Ce anume nu-i este dificil să facă unei femei care a descoperit cât este de minunat și împlinitor să dăruiești cât mai multă iubire?

Acestea sunt câteva dintre aspectele extraordinare despre care vom afla audiind aforismele grupate în această conferință.

}

11:43 - 12:12 și 03:59 - 04:28

Apa, un miracol dumnezeiesc, mediu al vieții întrupate, binecuvântată de către Dumnezeu prin intermediul energiilor nesfârșite ale Atributelor dumnezeiești, mister încă neînțeles în realitate de către știință – partea 2

instructor de yoga Costică Cojocaru

Misterioasele şi uimitoarele caracteristici ale apei sunt prezentate în lumina rezultatelor unor cercetări inedite realizate în cadrul Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică din Petersburg, precum şi în Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală din Rusia, unde mai mulţi oameni de ştiinţă ruşi au evidenţiat felul în care rugăciunea şi ritualurile religioase de sfinţire efectuate asupra apei modifică structura acesteia, o purifica şi îi conferă certe puteri vindecătoare. Aceiaşi cercetători au demonstrat o altă capacitate uluitoare a apei sfinţite, anume aceea de a manifesta chiar inteligență sau înţelepciune, ea acţionând diferenţiat şi nuanţat asupra unor persoane diferite, în funcţie de credinţa acestora în Dumnezeu.

Aflăm, din această conferinţă, unele modalităţi simple dar eficiente de încărcare a apei cu energiile anumitor Atribute Dumnezeieşti, ceea ce îi poate conferi puteri vindecătoare obiective.

}

12:21 - 13:10

Destăinuirea secretului cel formidabil al energiilor subtile sublime, distincte, veșnice, gratuite, nesfârșite, supraraționale, omniprezente, dumnezeiești, care caracterizează în realitate fiecare Atribut Dumnezeiesc – partea 4

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În partea a patra a acestei conferințe continuă seria inedită a termenilor glosar ce au legătură cu Atributele Dumnezeiești. În enciclopediile sau dicționarele ce există actualmente pe această planetă definirea acestor termeni nu este corelată cu vreun Atribut Dumnezeiesc sau cu energia subtilă tainică a acelui Atribut Dumnezeiesc (cum ar fi Iubirea, Fericirea, Frumusețea etc.), deși Iisus a dezvăluit în mod clar, acum mai bine de 2000 de ani, în cadrul faimoasei Sale Cuvântări de pe Munte dar și în cadrul rugăciunii Tatăl Nostru, existența unor Atribute Dumnezeiești pe care le-a desemnat ca fiind fiecare o Preafericire dumnezeiască tainică.

}

13:26 - 13:54 și 02:58 - 03:26

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 6

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Conștient de amploarea învățăturilor cuprinse în HAMSA sutra-ele anterioare, Vaishravana solicită grația lui Brahma pentru a li se revela aceste aspecte, iar grația sau anugraha este văzută aici ca o binecuvântare dumnezeiască ce permite aspirantului să acceseze acea cunoaștere profundă și să progreseze pe calea spiritualității.

Răspunsul lui Brahma oferă o perspectivă profundă asupra legăturii dintre conștiință și suflet, ale cărei valențe practice sunt puse în evidență în comentariile lămuritoare aduse sutra-elor. 

}

15:02 - 15:47

Enigmele noi și vechi ale ființei umane – partea 8

o conferință inedită ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce înseamnă de fapt termenul informație? Care sunt unele enigme fascinante ce apar ca atare în fața conștiinței celui care cercetează în profunzime semnificația realităților care ne înconjoară? Și ce ne pot dezvălui ele?

Vă invităm să descoperiți în cadrul acestei extraordinare serii de conferințe, ce ridică multe întrebări fundamentale, oferind totodată răspunsuri pertinente la ele.

}

16:14 - 16:59 și 02:09 - 02:54

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 1, conferinta 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această a doua parte a acestei serii de dezvăluiri ezoterice, este aprofundată modalitatea prin care știința ne poate apropia de misterul existenței lui Dumnezeu. Ce rol joacă aici Atributele Dumnezeiești? Și ce anume ar putea fi desemnat prin știința spiritualității?

Vă invităm să descoperiți în cadrul acestei fascinante expuneri răspunsul la multe întrebări fundamentale ce sunt de mare actualitate.

}

17:31 - 17:55 și 03:32 - 03:56

Tainele esențiale ale lui Atman, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Dezvăluiri ezoterice fundamentale referitoare la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman – partea 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În partea a treia a acestei conferințe sunt aprofundate explicațiile ezoterice referitoare la termenul „esență”. Sunt descrise noi efecte extraordinare ce apar ca urmare a descoperirii efective a corpului cauzal, karana sharira, dintre care amintim: stări spontane de extaz dumnezeiesc, samadhi, stări de beatitudine, o stare de sui generis răpire dumnezeiască ce suspendă pentru anumite intervale de timp acţiunile vieţii sensibile.

Apariția tuturor acestor stări spirituale de vârf sunt facilitate de captarea și acumularea în ființă a Atributului Dumnezeiesc al Esenţei Dumnezeieşti, care ne permite totodată descoperirea gradată a omniprezenţei Esenţei Dumnezeieşti în tot şi în toate cele ce există.

Ce rol are conștiința în procesul de revelare a esenței tainice, în ce mod se corelează cu Perfecțiunea Dumnezeiască, dar și alte taine ezoterice ne sunt de asemenea revelate în această fascinantă prezentare.

}

19:46 - 20:57

Expunere referitoare la modul de realizare a procedeului spiritual de translație în timp în sfera cea tainică a conștiinței

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Timpul ne apare în mod obișnuit ca o curgere neîncetată către viitor. Însă tot ceea ce s-a petrecut cândva rămâne prezent în memoria lui Dumnezeu ce există în akasha pentru totdeauna.

Imaginile filmate în trecut, ce sunt impregnate de vectorii de forță ai acelor vremuri, fac posibilă translaţia paranormală în acel timp, ce devine pentru noi atunci un prezent. Această uluitoare taină a imaginilor, precum și indicații ezoterice importante pentru fructificarea ei ne sunt dezvăluite de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru în această prezentare.

Sunt detaliate „ingredientele” ce ne asigură succesul, dintre care dinamizarea învelişului supramental vijnanamaya kosha și a centrului subtil de forţă vishuddha chakra sunt esențiale, precum și efectele spirituale specifice.

Această exemplificare paranormală, ce ne permite să simțim specificitatea vremurilor trecute, ne permite totodată să descoperim, într-un mod tainic, existenţa şi realitatea incontestabilă a lui Dumnezeu.

}

17:31 - 17:55 și 03:32 - 03:56

Dezvăluiri ezoterice referitoare la bioenergia ființei umane și legătura acesteia cu conștiința superioară – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În cadrul acestor conferințe excepționale vor fi abordate, rând pe rând, câteva aspecte ce sunt esențiale, referitoare la realitatea subtilă ocultă, și va fi analizat modul în care anumite energii subtile lăuntrice contribuie la conectarea noastră binefăcătoare cu conștiința superioară.

Prima conferință din această serie clarifică unele aspecte legate de bioenergie, de energia fundamentală Kundalini Shakti și, de asemenea, începe să ne apropie de semnificația unor reprezentări tradiționale ale Marilor Zei Brahma, Vishnu și Shiva.

Astfel începe dezvăluirea multor mistere ce sunt pline de profunzime spirituală!

Luni, 5 mai 2025

}

10:34 - 11:15

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 19

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Aforismele grupate în această conferință ne revelează noi taine despre Ființa lui Dumnezeu și cum putem deveni tangenți cu infinitul:

  • – cum se explică faptul că Paramatman nu poate să fie niciodată izolat sau cuprins în ceva anume și că Absolutul Dumnezeiesc nu poate fi supus vreunei restricții;
  • – un secret al stării de fericire la care mulți dintre noi nu ne-am gândit;
  • – de ce perfecțiunea este adeseori echivalentă cu infinitul;
  • – un aspect esențial al relațiilor de cuplu responsabile din punct de vedere spiritual și de ce este atât de important acesta;
  • – faptul că Atributele Dumnezeiești sunt standardele ideale care disting ființele umane virtuoase de cele lipsite de virtute.

Nu în ultimul rând, vom afla despre caracterul ultim al Omniscienței Dumnezeiești care se revelează în noi prin descoperirea direcției noastre spirituale specifice.

}

11:19 - 11:48 și 02:30 - 02:59

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 5

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Capitolul întâi al textului sacru Pashupata Brahmana Upanishad continuă cu HAMSA sutra-ele care oferă o perspectivă profundă asupra naturii Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor, Atman, și a relației sale cu Brahman, care este Sinele cel Absolut și Veșnic, Paramatman.

Comentariile acestor sutra-e prezintă aspecte esențiale despre mișcările Sinelui Suprem Atman, atât interioare cât și exterioare, al căror simbol fundamental este HAMSA, precum și chei importante pentru o practică eficientă în vederea atingerii stării ultime de iluminare și realizare spirituală.

}

12:32 - 12:57 și 03:18 - 03:43

Tainele esențiale ale lui Atman, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Dezvăluiri ezoterice fundamentale referitoare la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Un concept de o importanță aparte pentru înțelegerea dezvăluirilor ezoterice referitoare la Sinele Suprem Nemuritor, Atman, este acela de esență. Prezentarea acestei noțiuni abordează și clarifică unele aspecte fundamentale referitoare la esență: ce este esența – așa cum a fost înțeleasă de filosofi, dar și din punct de vedere ezoteric, în ce raport se află cu Ființa, cu existența, cu substanța, care este opusul ei.

În completarea acestor aspecte teoretice, ne este dezvăluită o cheie inițiatică ce ne permite să experimentăm direct esența misterioasă dumnezeiască.

}

13:28 - 13:55

Interviuri cu renumitul psihoterapeut american Jerry Marzinsky, care a studiat acest domeniu timp de peste 35 de ani și a realizat descoperiri remarcabile, cu potențialul de a revoluționa atât psihologia, cât și psihoterapia – partea 2

Considerăm în general că toate gândurile care ne apar în conştiinţă sunt ale noastre. Dar de fapt toate gândurile și ideile nefaste nu ne aparţin. Diavolii nu respectă liberul arbitru al ființelor umane şi, în strânsă corelație cu vulnerabilitățile lăuntrice, le invadează, inducându-le gânduri malefice, pe care apoi acestea le cred ale lor. Vasta experiență și atenta observare i-au permis lui Jerry Marzinsky să identifice chiar tipare după care vocile demoniace acționează.

Ce dovezi aduce în sprijinul acestor observații, dar și despre ignoranța și erorile grave din psihiatrie și despre interesele financiare obscure ale industriei farmaceutice aflăm din această parte a interviului.

}

15:02 - 15:50

Destăinuirea secretului cel formidabil al energiilor subtile sublime, distincte, veșnice, gratuite, nesfârșite, supraraționale, omniprezente, dumnezeiești, care caracterizează în realitate fiecare Atribut Dumnezeiesc – partea 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În partea a treia a acestei conferințe destăinuirea Secretului cel Formidabil al Atributelor Dumnezeiești continuă cu glosarul expresiei Atribut Dumnezeiesc.

Descoperim faptul că Atributele Dumnezeiești sunt mai mult decât „ceva”-ul pomenit de sutele de tratate de filosofie sau de mistică. Acestea sunt energii subtile sublime nesfârșite, veșnice și gratuite ce prezintă anumite frecvențe de vibrație care nu se modifică niciodată. Se deschid astfel perspective de o profunzime cu totul extraordinară, căci cunoașterea prin experiență directă a unui anumit Atribut Dumnezeiesc ne permite să-L cunoaștem, să-L descoperim și să-L simțim într-o anumită măsură pe Dumnezeu.

}

16:00 - 16:45 și 03:56 - 04:41

Dezvăluiri ezoterice complexe, edificatoare referitoare la existența lui Dumnezeu. O necesară introducere în această temă – partea 1, conferinta 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această primă conferință din această serie suntem introduși în tainele realității existenței lui Dumnezeu.

Existența lui Dumnezeu este în eternitate temelia și sursa oricărei existențe, stă la baza întregii Creații, dând sens și ordine Universului.

Aplicând diversele metodologii spirituale veritabile, dar și prin cercetarea științifică a legilor universului, reușim să intuim existența lui Dumnezeu. Dar cum anume? Vă invităm să descoperiți începând cu această expunere, ce va corela datele științifice actuale cu revelațiile ezoterice tradiționale.

Duminică, 4 mai 2025

}

10:39 - 11:22

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 18

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Aforismele pline de înțelepciune ne ghidează și ne transformă rapid destinul, dacă le pătrundem tâlcul lor profund. Iată doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul acestui grupaj:

  • Dumnezeu este mereu foarte aproape de noi și ne îmbrățișează tainic;
  • Secretul angrenărilor spirituale la unison și motivul pentru care acestea reprezintă o mare și inegalabilă șansă;
  • Este cu putință ca o ființă umană să atingă starea de nemurire? Dacă da, cum anume?
  • Ce anume ne revelează necesitatea dumnezeiască despre Dumnezeu?
  • Care este țelul mesajelor edificatoare care provin direct de la Dumnezeu?
  • Ce denotă a fi înzestrați cu înțelepciune și care sunt avantajele acestei înzestrări extraordinare?
  • Care este uluitorul secret al toleranței?
  • Care sunt tainele codului ocult ce caracterizează fiecare Atribut Dumnezeiesc și când au fost manifestate pentru prima oară Atributele Dumnezeiești în Lumea Fizică?
}

12:00 - 12:45

Garbha Pindasana sau Garbhasana (Postura Fătului)

O prezentare generală inițiatică ce conține aspecte ezoterice importante

Poziția fetusului este adesea asociată cu starea pregnantă de siguranță emoțională și de confort lăuntric natural, care ne ajută chiar foarte mult să facem față excelent perioadelor de stres.

Această postură, numită în limba sanscrită garbhasana, este una dintre posturile care fac parte din seria primară a sistemului Hatha Yoga.

De ce? Vă invităm să descoperiți prin practicarea acestei posturi în una dintre variantele ei, care sunt detaliate în această prezentare importantă. Efectele ei vor fi benefice, excelente și de lungă durată.

}

13:23 - 13:54 și 02:30 - 03:01

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 4

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Cu cea de-a zecea sutra din Pashupata Brahmana Upanishad, se deschide o nouă perspectivă asupra Creației și implicit asupra modalităților de desăvârșire spirituală specifice celor care au deja acces la aceasta.

Ni se dezvăluie complexitatea și diversitatea rolurilor Marilor Zei ai Creației în cadrul vechilor ritualuri vedice, un rol aparte revenindu-I lui Shiva Pashupata.

Rolul său de agent al ofrandelor oglindește importanța contemplării asupra lui ajapa mantra HAM-SAH, considerată la rândul său o ofrandă către Brahman sau Dumnezeu.

}

15:07 - 15:52 și 01:35 - 02:20

Cântarea cântărilor – partea 5

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În completarea termenului de glosar „iubire”, aceasta ni se dezvăluie a fi modalitatea de a ne transcende egoismul, izvorul compasiunii şi, totodată, un mijloc rapid de cunoaştere.

Explicarea termenului de glosar „plăcere” prilejuieşte dezvăluirea unor adevăruri oculte pe care cei iniţiaţi le pun în aplicare şi reuşesc astfel să translateze în lumi subtile mirifice, trezindu-şi şi dinamizându-şi sufletul. Tainele dezvăluite ale multiplelor forme de plăcere descrise în rândurile acestei conferinţe ne ajută să le integrăm în conștiința noastră ca mijloace deosebit de puternice de transformare spirituală. Enumerarea şi clasificarea formelor de plăcere, corelarea acestora cu dinamizarea armonioasă a centrilor de forţă ne îmbogăţeşte imens perspectivă asupra posibilităţilor de a accede la stări de conştiinţă din ce în ce mai elevate.

}

16:14 - 16:57 și 03:10 - 03:51

Destăinuirea secretului cel formidabil al energiilor subtile sublime, distincte, veșnice, gratuite, nesfârșite, supraraționale, omniprezente, dumnezeiești, care caracterizează în realitate fiecare Atribut Dumnezeiesc – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În partea a doua a acestei conferințe, taina formidabilă a Atributelor Dumnezeiești ni se dezvăluie în maniera inedită a unor termeni de glosar necesari și adecvați.

Termenul „secret” ne dezvăluie printre altele de ce acțiunea de vulgarizare a Adevărurilor spirituale cele mai ascunse, semn distinctiv al vremurilor noastre, este o pură iluzie.

Termenii „energie”, „subtil”, „sublim”, ce compun expresia „energie subtilă sublimă”, definesc și clarifică semnificația ascunsă a acestei expresii.

Termenul „omniprezent” este prezentat în concepțiile monoteistă și panteistă, dar și în concepția filosofiei orientale yoghine și în special a Tantrei, ce unifică cele două puncte de vedere anterioare într-un tot unitar.

}

18:49 - 19:34

Apa, un miracol dumnezeiesc, mediu al vieții întrupate, binecuvântată de către Dumnezeu prin intermediul energiilor nesfârșite ale Atributelor Dumnezeiești, mister încă neînțeles în realitate de către știință – partea 1

instructor de yoga Costică Cojocaru

Aparent banală, materială, neînsufleţită, în realitate apa este una dintre tainele Creației, ce se vădește a fi de nepătruns. Pentru cei care sunt foarte atenţi, inteligenţi şi deschişi, apa nu poate fi considerată doar o simplă combinaţie de elemente chimice – ea este leagănul vieţii, prezintă caracteristicile materiei biostructurate, are memorie şi o structură foarte asemănătoare celei a ADN-ului uman.

Dacă citim printre rânduri, numeroase studii ştiinţifice realizate în acest secol arată că la nivelul apei regăsim prezenţa energiilor subtile sublime ale unor Atribute Dumnezeieşti. Care sunt acestea, vă invităm să descoperiți în această primă parte a conferinței.

}

19:37 - 20:08

Interviuri cu renumitul psihoterapeut american Jerry Marzinsky, care a studiat acest domeniu timp de peste 35 de ani și a realizat descoperiri remarcabile, cu potențialul de a revoluționa atât psihologia, cât și psihoterapia – partea 1

În lumea modernă, care încă stigmatizează, izolează și droghează bolnavii psihic fără a cunoaște vreun leac eficient, povestea extraordinar de interesantă a unui om adevărat, care și-a dorit din tot sufletul să poată înțelege și ajuta asemenea ființe, este pentru noi toți o lecție de viață foarte utilă. Cum a ajuns acest psihoterapeut să descopere din aproape în aproape influențele demoniace care îi aduc pe oameni în aceste stări cumplite de rătăcire și cât de uimitor i-au fost ghidați pașii, aflăm din aceste interviuri extraordinar de interesante care ne oferă mărturii despre realitatea incontestabilă a demonilor și despre modul lor de acțiune.

Jerry Marzinsky ne vorbește cu sinceritate despre realități dure, extreme, care însă ne privesc pe fiecare, fără excepție. Ne pune în gardă în fața răului care se poate manifesta prin noi sau prin cei din jur, și ne dezvăluie stratagemele utilizate de făpturile demoniace și satanice.

}

20:13 - 20:27

Prezentare termen glosar: Măsură

expunere din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ideea de MĂSURĂ poate părea abstractă, dar ea se regăsește pretutindeni în Manifestare și este foarte importantă. Această noțiune apare sub o formă sau alta în toate doctrinele și învățăturile străvechi tradiționale.

Modul în care măsura le dezvăluie celor inițiați unele taine prezente în Creație, tainica legătură dintre Atributul Dumnezeiesc al Proporției, Atributul Dumnezeiesc al Echilibrului și Atributul Dumnezeiesc al Armoniei, modul în care putem intra în comuniune cu anumite aspecte spirituale sublime și fascinante prin contemplarea transfiguratoare a unor nuduri armonioase și semnificația ocultă a Numărului de Aur sunt doar câteva dintre aspectele ezoterice care ne sunt revelate pe parcursul acestei interesante prezentări.

}

20:53 - 20:55

Mesaj al profesorului de yoga Gregorian Bivolaru cu privire la selecțiile tematice din cadrul exemplificărilor ce generează un proces de rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Erosului Pur Dumnezeiesc

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Metoda simplă și eficientă pe care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a dezvăluit-o în premieră în această conferință de arhivă este menționată într-un mod criptic în textele tantrice străvechi. Elementul cheie în cadrul acestui procedeu este conştientizarea proceselor de rezonanţă ocultă cu energiile subtile, sublime ale Atributelor Dumnezeieşti, în timpul vizionării atente, transfiguratoare a unor fiinţe tinere ce se află într-o perioadă de înflorire, atât lăuntrică, dar şi trupească.

Care sunt Atributele Dumnezeiești pe care le putem capta în felul acesta, chiar în simultaneitate, explicații succinte importante referitoare la acestea, ce includ numeroase taine ezoterice, aflăm din această expunere ce conține instrucţiunile iniţiatice ezoterice necesare pentru a pune cu succes în practică această metodă.

}

22:31 - 22:56 și 04:01 - 04:26

Tainele esențiale ale lui Atman, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Dezvăluiri ezoterice fundamentale referitoare la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În conformitate cu învățătura milenară yoga, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este o sui generis scânteie din Spiritul dumnezeiesc Absolut, Universal, Paramatman, ce pătrunde în totalitate şi îmbrăţişează în veșnicie tot și toate cele care există în întreaga Creație și Manifestare dumnezeiască.

Prima conferință din această serie ne prezintă caracteristicile sale fundamentale, oferindu-ne repere esențiale asupra naturii sale misterioase.

Sâmbătă, 3 mai 2025

}

10:34 - 11:22

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 17

o conferință inedită ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Marii înțelepți cunosc numai atunci când le este cu adevărat necesar doar unele taine, dar pentru Dumnezeu, totul este cunoscut. În ce constă această cunoaștere a lui Dumnezeu?

Ce sunt ideile forță care au un anumit rol ce este crucial în cadrul creației și manifestării dumnezeiești?

Cum se explică faptul că marii sportivi, chiar marii campioni, sunt mai mereu epuizați după o competiție, dar un yoghin după două ore de Hatha Yoga este plin de vigoare și de vitalitate?

În acest grupaj de aforisme vom afla despre aceste taine ezoterice și, de asemenea, ni se va dezvălui ce avem de făcut pentru a fi mereu într-o formă excelentă, ce anume așteaptă Dumnezeu de la noi dar și la ce pericole ne expune starea de necredință.

Vom pătrunde totodată tainele admirației elevate, ale surprinzătorului feeric și ale prezenței dumnezeiești.

}

13:28 - 13:55 și 02:14 - 02:41

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 3

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Dialogul semnificativ dintre Vaishravana și Brahma continuă cu răspunsurile lui Brahma la seria întrebărilor fundamentale din cea de a doua sutra a lui Pashupata Brahmana Upanishad.

Brahma arată, în răspunsul la întrebarea: O, Doamne, care este învățătura ce este necesar să-i fie dată acestei lumi?”, cum Logosul creator sau Cuvântul (din Evanghelia Apostolului Ioan) este sursa primordială a existenței, subliniind astfel rolul său în creația și cunoașterea macrocosmosului. El continuă apoi să prezinte zeii favorabili trezirii spirituale și celei de-a 4-a etape a meditației: mantra HAM-SAH și pranava AUM, și alte răspunsuri la fiecare dintre întrebările lui Vaishravana.

Comentariile clarificatoare continuă seria dezvăluirilor ezoterice ce se constituie într-o veritabilă și valoroasă inițiere inclusiv referitoare la mantra HAM-SAH.

}

15:02 - 15:47 și 02:49 - 03:34

Cântarea cântărilor – partea 4

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această parte a conferinţei ne sunt explicaţi dintr-o perspectivă ezoterică, plurivalentă, noi termeni importanți pentru înțelegerea profundă a poemului Cântarea Cântărilor.

Completările inedite la termenul de glosar „sărut” dezvăluie dimensiunea spirituală şi mistică a acestui gest care poate deveni chiar îndumnezeitor, după cum revelează textul initiaic Zohar.

Explicarea termenului de glosar „gură” ne captivează deopotrivă conştiinţa şi ne încântă sufletul prin neaşteptata bogăţie de semnificaţii spirituale măiestrit corelate ale acestui cuvânt: implicată în respiraţie, hrănire şi vorbire, gura este o expresie a puterii creatoare, este legată de simbolismul focului subtil, Agni, şi, totodată, de centrul subtil de forţă soma chakra, fiind intim corelată, de asemenea, cu energiile sublime ale erosului pur.

Prezentarea termenului de glosar „iubire” este o veritabilă incursiune în evoluţia acestui concept psihologic şi filozofic de-a lungul mai multor perioade istorice, în diverse culturi.

}

16:28 - 16:54

Minunile mari și mici ale universului fizic – partea 9

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce stare dumnezeiască se află la baza realizării unui voluntariat exemplar în sistemul Karma Yoga, conducând chiar la expansiunea conştiinţei în nemărginire? Care este această stare ce conferă sentimentul lipsei de constrângere şi generează o intensă libertate lăuntrică, făcându-te să te dedici în totalitate, cu o mare iubire şi înţelepciune, lui Dumnezeu?

Această calitate crucială, despre care președintele Abraham Lincoln spunea în 1888 că, împreună cu compasiunea, ar putea salva omenirea de egoism si violență, ar face cu putință îndumnezeirea umanității dacă ar fi alimentată din plin cu energiile subtile sublime ale Atributului Dumnezeiesc corespunzător ce provine din Ființa Supremă a lui Dumnezeu.

În această a 9-a parte a conferinței descoperim tainele și importanța imensă a acestui Atribut Dumnezeiesc, al Altruismului Dumnezeiesc.

}

21:02 - 21:43 și 03:43 - 04:24

Destăinuirea secretului cel formidabil al energiilor subtile sublime, distincte, veșnice, gratuite, nesfârșite, supraraționale, omniprezente, dumnezeiești, care caracterizează în realitate fiecare Atribut Dumnezeiesc – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Secretul Atributelor Dumnezeiești este o fundamentală dezvăluire ezoterică pe care Dumnezeu a făcut-o doar în cadrul acestei Școli Spirituale Ezoterice. Ghidul nostru spiritual mărturisește că dezvăluirea acestei taine formidabile de către Bunul Dumnezeu a fost și a rămas cel mai important salt spiritual al existenței sale.

Cum poate fi intuit și înțeles ceea ce este ezoteric, cum putem face și noi la rândul nostru acest important salt spiritual? Aceste aspecte sunt abordate într-o manieră inedită prin includerea unor termeni glosar necesari și adecvați.

Cei care, aspirând să iasă din șuvoiul punctelor de vedere superficiale, contradictorii și speculative, caută o perspectivă unitară, coerentă și înțeleaptă, vor fi poate uluiți să o descopere, ascunsă la vedere, în termenii de glosar. Acești termeni de glosar dezvăluie pentru prima oară în lume informații cruciale, inedite, privitoare la energiile subtile sublime distincte ale feluritelor Atribute Dumnezeiești și care nu sunt deloc accesibile în altă parte.

}

22:14 - 22:55 și 04:29 - 05:10

O dovadă clară, evidentă, definitivă și irefutabilă că în realitate Buddha nu a fost omniscient – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În cadrul budismului se afirmă adeseori că Buddha a fost omniscient. Și totuși, în învățăturile sale există multe contradicții, incongruențe și nepotriviri. Mai mult, Buddha a negat existența lui Dumnezeu, a Sinelui Suprem Nemuritor Atman și nu a știut că există Universul Cauzal.

Pentru a analiza dintr-o justă perspectivă aceste aspecte, ne este prezentată într-o manieră inițiatică noțiunea fundamentală de „realitate”. Ce este unica, totala și singura Realitate, ce este ceea ce noi numim realitate la modul general vorbind, care este raportul dintre Realitate și Adevăr, ce legătură există între realitate și cunoaștere sunt câteva dintre aspectele esențiale ce sunt clarificate cu privire la această noțiune ce ocupă un loc cu totul aparte datorită caracterului special al valorii sale metafizice.

Vineri, 2 mai 2025

}

10:34 - 11:27

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 16

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

De ce uneori atunci când ne elevăm, vom constata că suntem mai puțin înțeleși și vom deveni ținta răutăților celor din jur?

Fiecare dintre noi are de ales dintr-o multitudine de posibilități, iar fiecare alegere ne creionează direcția pe care o vom urma.

Ce poate să trezească într-o femeie care are merite oculte un bărbat care și-a trezit perfect starea de Vira?

Acestea sunt câteva dintre chestiunile la care acest set de aforisme ne oferă răspunsuri pline de înțelepciune, invitându-ne totodată să reflectăm la actul sacru al îmbrățișării dintre două ființe umane, dar și la  orizontul dumnezeiesc ce este plin de taine mirifice.

Aflăm, alături de multe alte taine ezoterice, despre ecoul ce apare în noi de la Dumnezeu atunci când noi îl omagiem cu sinceritate de câteva ori pe zi.

}

11:44 - 12:12 și 02:29 - 02:57

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 2

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În a doua parte a conferinței începe prezentarea rând pe rând a sutrelor din Purva Kanda, primul din cele două capitole ale lui Pashupata Brahmana Upanishad.

Pășim astfel în universul fascinant al cosmogoniei, teologiei și practicii spirituale hinduse.

Prima sutra ne introduce de fapt în complexitatea și profunzimea actului de creație a macrocosmosului, act conștient și deliberat, nicidecum un accident sau un fenomen aleator.

A doua sutra ne prezintă o serie de întrebări fundamentale despre creație, parte a unui dialog semnificativ dintre Vaishravana și Brahma.

Sensul și semnificația acestor sutra-e sunt aduse la lumină în comentariile ce urmează după enunțul fiecăreia dintre ele.

}

12:55 - 13:03

Profeții referitoare la NOUA RELIGIE ce va apărea în ambianța acestei planete prin dezvăluirea epocală de către Dumnezeu a tainei formidabile a Atributelor Dumnezeiești ca fiind fiecare o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, omniprezentă ce este caracterizată de o frecvență specifică de vibrație diferită care nu se modifică niciodată – partea 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Alte domenii care vor fi transformate din temelii în viitor, prin intermediul Atributelor Dumnezeiești, vor fi psihoterapia, acupunctura, presopunctura, auriculoterapia. În ce manieră și care va fi modalitatea specifică de operare cu energia subtilă sublimă a Atributelor Dumnezeiești, aflăm din această parte a conferinței.

}

13:14 - 13:54 și 03:16 - 03:56

O prezentare comparativă multivalentă și plină de miez a unor aspecte importante ale învățăturilor și practicilor tradiției creștine și ale sistemului milenar Yoga – partea 9

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În a noua parte a acestei conferințe este prezentată expunerea părintelui Jean Yves Leloup referitoare la Yoga în Occident. Dintr-un punct de vedere inedit ne sunt prezentate noțiuni despre „Yoga creștină” prin găsirea unor paralele inspirate între etapele practicii yoga cu diferitele sale categorii de metode și practicile călugărilor creștini.

Poate oare un creștin, fără să-și renege credința, să practice yoga spirituală hindusă? Pentru a răspunde și la această întrebare, ne sunt oferite unele paralele chiar mult mai profunde între conceptele spirituale de bază creștine și cele hinduse.

}

15:02 - 15:47 și 04:01 - 04:46

Cântarea cântărilor – partea 3

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Pentru a ne ajuta să avem o cât mai profundă şi completă înţelegere a minunatului poem iniţiatic biblic Cântarea Cântărilor, în această conferinţă ne sunt explicaţi termenii de glosar „trup”, „intensitate”, „excitaţie” şi „sărut”, dintr- o perspectivă ezoterică, plurivalentă şi îmbogăţitoare.

Tainele iniţiatice ale ternarului trup-suflet-spirit, aşa cum sunt revelate în tradiţiile spirituale ale Cabalei, sufismului, tradiţiei milenare yoga, precum şi în viziunea profundă a anumitor filosofi, ne oferă şansa de a descoperi răspunsuri la întrebările legate de inefabila legătură ce există între trup şi spirit. În mod intim corelat cu trupul, actul magic al sărutului împlinitor, ca atingere intimă şi afectuoasă, se dezvăluie a fi o modalitate magică de conectare a fiinţelor umane de sex opus şi oferă, prin multiplele sale forme ce sunt descrise aici, oportunităţi nebănuite de regăsire a arhetipalei unităţi androginale de către iubiţii care se adoră în reciprocitate.

}

16:01 - 16:27

Minunile mari și mici ale universului fizic – partea 9

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Ce stare dumnezeiască se află la baza realizării unui voluntariat exemplar în sistemul Karma Yoga, conducând chiar la expansiunea conştiinţei în nemărginire? Care este această stare ce conferă sentimentul lipsei de constrângere şi generează o intensă libertate lăuntrică, făcându-te să te dedici în totalitate, cu o mare iubire şi înţelepciune, lui Dumnezeu?

Această calitate crucială, despre care președintele Abraham Lincoln spunea în 1888 că, împreună cu compasiunea, ar putea salva omenirea de egoism si violență, ar face cu putință îndumnezeirea umanității dacă ar fi alimentată din plin cu energiile subtile sublime ale Atributului Dumnezeiesc corespunzător ce provine din Ființa Supremă a lui Dumnezeu.

În această a 9-a parte a conferinței descoperim tainele și importanța imensă a acestui Atribut Dumnezeiesc, al Altruismului Dumnezeiesc.

Joi, 1 mai 2025

}

10:35 - 11:46

Expunere referitoare la modul de realizare a procedeului spiritual de translație în timp în sfera cea tainică a conștiinței

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Timpul ne apare în mod obișnuit ca o curgere neîncetată către viitor. Însă tot ceea ce s-a petrecut cândva rămâne prezent în memoria lui Dumnezeu ce există în akasha pentru totdeauna.

Imaginile filmate în trecut, ce sunt impregnate de vectorii de forță ai acelor vremuri, fac posibilă translaţia paranormală în acel timp, ce devine pentru noi atunci un prezent. Această uluitoare taină a imaginilor, precum și indicații ezoterice importante pentru fructificarea ei ne sunt dezvăluite de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru în această prezentare.

Sunt detaliate „ingredientele” ce ne asigură succesul, dintre care dinamizarea învelişului supramental vijnanamaya kosha și a centrului subtil de forţă vishuddha chakra sunt esențiale, precum și efectele spirituale specifice.

Această exemplificare paranormală, ce ne permite să simțim specificitatea vremurilor trecute, ne permite totodată să descoperim, într-un mod tainic, existenţa şi realitatea incontestabilă a lui Dumnezeu.

}

13:08 - 13:53

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 15

Aforismele pline de înțelepciune ne pot ghida și ne pot transforma rapid destinul, dacă le acordăm atenția cuvenită. Iată doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul acestui grupaj:

  • Efectele extraordinare care apar prin repetarea, fie și doar lăuntrică, a anumitor cuvinte binefăcătoare;
  • Care sunt beneficiile dinamizării în mod considerabil a învelişului tainic supramental;
  • Cum se poate ajunge de la ipocrizie la virtute și care sunt metodele prin care putem accelera această tranziție;
  • Cum putem atinge împlinirea și fericirea prin deschiderea noastră către neașteptatul benefic;
  • Ce anume face să apară în ființa și în viața noastră providențialismul dumnezeiesc.
}

15:04 - 15:49 și 23:37 - 00:24

Cântarea cântărilor – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Misterioasele înţelesuri ascunse ale poemului biblic „Cântarea Cântărilor” a lui Solomon sunt dezvăluite prin interpretările plurivalente, complexe ale termenilor de glosar – aceștia incluzând informații ezoterice valoroase ce ne pot conduce către descoperirea marilor adevăruri tainice, dumnezeieşti. Unul dintre imensele beneficii ale studierii termenilor de glosar, așa cum sunt aceștia expuşi în cadrul cursurilor școlii noastre de yoga esoterica integrală, este faptul că ne facilitează asimilarea comorilor ideilor dumnezeieşti a căror cunoaştere ne va fi de un real folos în universul astral.

În această lumină, putem înțelege legătura tainică dintre pasiune și energia elementului subtil foc– tejas tattva, felul în care iau naștere în universul nostru lăuntric pasiunile elevate, dar și cele inferioare și mai ales modul în care le putem controla pe acestea din urmă. Ni se dezvăluie, de asemenea, perspectiva profundă, filosofică și esoterică asupra termenului „trup”, ca parte a ternarului pe care îl reprezintă fiinţa umană, în integralitatea să.

}

16:35 - 16:53 și 03:37 - 03:55

Profeții referitoare la NOUA RELIGIE ce va apărea în ambianța acestei planete prin dezvăluirea epocală de către Dumnezeu a tainei formidabile a Atributelor Dumnezeiești ca fiind fiecare o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, omniprezentă ce este caracterizată de o frecvență specifică de vibrație diferită care nu se modifică niciodată – partea 2

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În această a 2-a parte a conferinței, aflăm noi aspecte despre transformările profunde care vor apărea în viitor prin intermediul Atributelor Dumnezeiești:

  • Fizica cuantică va avea o contribuție extraordinar de mare la descoperirea feluritelor taine ale Realității Dumnezeiești, un exemplu fiind corelația ce există între energia subtilă neutronică și starea androginală glorioasă;
  • Dedublările astrale vor fi cu ușurință posibile, deschizând accesul încă din timpul vieții la tărâmurile paradisiace ce există în Universul Astral;
  • Diferitele ramuri ale științei vor înregistra un progres fără precedent în ambianța acestei planete.

Aflăm, de asemenea, dezvăluiri importante despre modul în care energiile subtile ale Atributelor Dumnezeiești vor fi folosite pentru tratarea bolilor de către vindecătorii paranormali și despre vindecarea cu ajutorul lor chiar și a maladiilor psihice.

}

22:08 - 22:53 și 01:34 - 02:19

Minunile mari și mici ale universului fizic – partea 8

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

 Aflată sub presiunea unor interese meschine și malefice, știința actuală a devenit perversă, diabolică chiar, neglijând total ceva esențial: conștiința.

Ce îi lipsește oare științei omenești pentru a ieși din această stare de orbire ?

În realitate, cunoașterea tainelor ascunse ale creației nu este posibilă decât printr-un proces de rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Cunoașterii Dumnezeiești. Lipsită de acest fundament dumnezeiesc, deconectată de la sursa cea misterioasă a vieții înseși, știința omenească rămâne oarbă.

Dar ce este cunoașterea? Și mai ales, cum putem să ajungem să avem această profundă priză lăuntrică cu realitatea, pătrunzând-o cu conștiința și învăluind-o cu lumina ei?

Care sunt facultățile supra-intelectuale care ne pot conduce?

Iată câteva întrebări cu miez la care ne răspunde această conferință, menită să ne deschidă conștiințele și să ne trezească aspirația cunoașterii autentice.

}

20:26 - 20:54 și 01:38 - 02:06

Dezvăluiri ezoterice importante ce sunt expuse în Pashupata Brahmana Upanishad, studiu și comentarii – partea 1

prezentare de Dani Bozaru, după manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

În prima parte a acestei serii de conferințe, ne familiarizăm cu universul fascinant al tradiției Pashupata, una dintre cele mai vechi școli ale șivaismului, care oferă învățături mistice legate de adorarea lui Shiva în forma lui Pashupati.

Pashupata Brahmana Upanishad, parte integrantă a lui Atharva Veda (text vedic vechi de mai bine de 3000 de ani), exprimă într-un mod foarte ordonat și echilibrat aproape tot ceea ce este necesar pentru ca o ființă umană, ce manifestă un solid discernământ spiritual, precum și o aspirație năvalnică, să parcurgă rapid și eficient drumul spre desăvârșirea spirituală.

Sunt prezentate în sinteză temele abordate în Purva Kanda, primul dintre cele două capitole ale acestei Upanishade, printre care vom remarca și tema referitoare la sacralitatea mantra-elor, în special mantra AUM și a unei mantra a sufletului, care este HAM-SAH, doi piloni fundamentali ai comuniunii cu Dumnezeu, ce servesc ca metode foarte eficiente de realizare spirituală.

Miercuri, 30 aprilie 2025

}

17:38 - 18:21

Prezentare introductivă cu privire la Atributele Dumnezeiești

conferință a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Înțelegerea profundă a noțiunilor fundamentale referitoare la Atributele Dumnezeiești este esențială pentru a reuși să le simțim plenar în ființa noastră: ce sunt Atributele Dumnezeiești, cum sunt prezente în viața noastră, care este condiția esențială pentru a intra în comuniune cu ele sau ce ne împiedică să facem aceasta.
Informațiile inițiatice de o valoare cu totul extraordinară prezentate de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru în cadrul acestei conferințe sunt completate de considerațiile unor filosofi care au fost preocupați la rândul lor de acest subiect. Înțelegem într-o cu totul altă lumină ce înseamnă că „suntem creați după Chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Dar mai presus de toate, taina dezvăluită în premieră a Atributelor Dumnezeiești reprezintă o revelație formidabilă care ne permite să-L descoperim şi să-L simţim într-un mod intim pe Dumnezeu Tatăl în fiinţa noastră.

}

18:38 - 19:25 și 00:33 - 01:20

Cântarea cântărilor – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Păstrat de peste 2000 de ani între paginile Bibliei, excepţionalul poem „Cântarea cântărilor”, opera înţeleptului rege Solomon, se dovedeşte a fi un poem erotic în care, sub forma rafinată și de o mare frumusețe artistică a dialogului liric purtat între doi iubiți arhetipali, sunt încriptate aceleași adevăruri spirituale profunde care se regăsesc în tradițiile Upanishadelor și ale sufismului.
Deși supusă unor numeroase interpretări care au căutat să estompeze caracterul său profund erotic, Cântarea Cântărilor afirma, fără putinţă de tăgadă, principiile înălţătoare ale androginitatii fiinţei umane, ale erosului pur și ale continentei erotice depline care se regăsesc, exprimate intr- o manieră metaforică și ezoterică în versuri de un inegalabil rafinament artistic.

}

20:48 - 21:37 și 02:52 - 03:41

Profeții referitoare la NOUA RELIGIE ce va apărea în ambianța acestei planete prin dezvăluirea epocală de către Dumnezeu a tainei formidabile a Atributelor Dumnezeiești ca fiind fiecare o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, omniprezentă ce este caracterizată de o frecvență specifică de vibrație diferită care nu se modifică niciodată – partea 1

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Formidabila revelație a Atributelor Dumnezeiești este ceva revoluționar, esențial pentru umanitate, cele peste 600 de Atribute Dumnezeiești dezvăluite până în prezent reprezentând chiar semințele noii religii a viitorului ce au fost deja semănate de Dumnezeu.
Prin ce se va caracteriza extraordinara religie a viitorului, cum se vor raporta oamenii la Ființa Infinită și Misterioasă a lui Dumnezeu, dar și cum vor fi revoluționate diferitele domenii ale cunoașterii și ale vieții – de la matematică, educație, psihologie, artă și chiar politică –, prin comuniunea cu Atributele Dumnezeiești, aflăm din prima parte a acestei fascinante conferințe.
Dincolo de a fi o veritabilă incursiune în viitor, conferința include secrete practice, de natură ezoterică, care ne permit să facem încă de pe acum un salt în Epoca de Aur a umanității, Satya Yuga, și ne învață cum să aducem mai aproape zorii revirimentului spiritual planetar.

}

22:08 - 22:53 și 01:34 - 02:19

Minunile mari și mici ale universului fizic – partea 7

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Care sunt cei trei așa-ziși „aștri” care vor lumina calea către o umanizare profundă a umanității?
Ce au avut în comun marii artişti de geniu ai planetei? Ce aspirații i-au însuflețit pe ei?
De unde se naște puterea de fascinație care le-a adus succesul și recunoașterea mondială?
Ce este în realitate Poeticul Dumnezeiesc? Cum reușește el să ne trezească şi să ne înalțe sufletele?
Cum se face că unele căi spirituale autentice, precum sufismul, încurajau experiențele artistice, cum ar fi muzica sau dansul?
Partea a 9-a a acestei conferinţe ne dezvăluie răspunsuri adecvate la toate aceste întrebări, dar mai ales subliniază faptul că doar în Dumnezeu își are sursa adevărata inspirație artistică.

}

23:37 - 00:20

Aforisme ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – partea 14

conferință din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Aforismele grupate în această conferință ne dezvăluie:
– ce așteaptă Dumnezeu de la fiecare dintre noi și cât de mult bine putem face prin acumularea în aura noastră a feluritelor Atribute Dumnezeiești;
– cum devine posibil să acumulăm energie în etajele superioare ale ființei;
– ce presupune omnisciența dumnezeiască;
– dar și cum se auto-demască o ființă umană imbecilă și ce se ascunde de fapt sub răutatea oamenilor.
Totodată, vom afla o metodă simplă prin care vom căpăta certitudinea că nu vom mai fi obligați vreodată să ne încarnăm în Lumea Fizică, precum și o metodă care ne ajută să trecem chiar dincolo de întreaga Manifestare.