Dacă o imagine este mai expresivă decât 1.000 de cuvinte, atunci o imagine surprinsă cu zeci de ani în urmă valorează cât 10 cronici din acea epocă. Să ne amintim că simțul văzului ne aduce circa 80% din informația pe care o procesăm în mod normal. Iar în acest procent nu este inclusă vederea periferică, care este ceea ce se află „la marginea” câmpului nostru vizual.

Este foarte interesant să știm că această „vedere periferică” nu este destinată mentalului nostru inferior (manas), ci mai degrabă subconștientului și supramentalului nostru, care au abilitatea de a „descifra” informații extrem de complexe despre ceea ce se află în raza ochilor noștri, informații care nu sunt conștientizate de noi în mod direct, dar care sunt esențiale pentru o integrare armonioasă în ambianța înconjurătoare.

De aceea, atunci când privim, fiind într-o stare de relaxare și detașare, imagini care au fost surprinse undeva și cândva în dimensiunea temporală a trecutului, noi devenim în stare să captăm, pe lângă detaliile obișnuite, o serie uimitoare de amănunte ce se vor concretiza într-o „acordare” a conștiinței noastre la energia subtilă specifică a acelei realități, pe multiple nivele de vibrație.

Desigur că o bună dinamizare a centrului nostru de forță vishuddha chakra este esenţială, datorită faptului că, odată stabilit acest „acord” subtil rezonant, un flux foarte bogat de „date” ne vor fi transferate în conștiință direct din clișeele akasha-ice, în care se află stocată întreaga realitate holografică a acelei secvențe. În acest mod plăcut și amuzant ne putem chiar testa buna funcționare și gradul de dinamizare a centrului nostru de forță vishuddha chakra.

De exemplu, dincolo de faptul că vom vedea o caleașcă trecând pe o stradă, vom avea posibilitatea să percepem și ființele umane care se află în interiorul acesteia, chiar felul cum sunt îmbrăcate și ce stare sufletească preponderentă manifestă ele. Empatizând cu ele, le vom putea recepta intențiile, gândurile și stările sufletești, evaluându-ne astfel dinamizarea centrului subtil de forță anahata chakra. Sigur că noi am putea să facem aceste „jocuri” chiar și în realitatea noastră de zi cu zi; totuși, a face aceasta cu imagini din trecut ne oferă mai multe avantaje suplimentare.

În primul rând, proiecțiile în trecut cu ajutorul imaginilor sau filmelor nu sunt doar simple spectacole de divertisment sau turism virtual. Ele se pot constitui într-un veritabil antrenament pentru a căpăta abilitatea de… a călători în timp! Putem să fructificăm aceste oportunități extraordinare, ce sunt susținute cu o energie ocultă triplă și care beneficiază de un suport audio-video adecvat, pentru a „prinde din zbor” secretele călătoriilor temporale, așa cum orice ucenic „fură meserie” de la maestru său. După un anumit număr de exersări atente, însoțite de o intenție clară și fermă de a reuși, vom putea să obținem o binevenită autonomie, astfel încât vom călători fără opreliști (respectând, desigur, Voia lui Dumnezeu și legile dumnezeiești), atât în trecut, cât și, de ce nu, în viitor!

În felul acesta va deveni posibil pentru noi, la un moment dat, să călătorim în propriul nostru trecut, pentru a putea înțelege mai bine anumite evenimente din viața noastră, pentru a putea ierta pe cei care ne-au greșit sau pentru a putea să realizăm momente în care, la rândul nostru, am greșit față de alții și să cerem iertare.

În al doilea rând, vom putea asista la momente din istorie ce au o încărcătură spirituală cu totul deosebită, de exemplu la predicile lui Iisus, ale lui Zamolxis, ale sfântului Andrei sau ale sfântului Pavel etc. Am putea vizita mari maeștri spirituali și am putea asista la miracole dumnezeiești.

În al treilea rând, dat fiind faptul că actualmente ne aflăm în cea mai decăzută epocă e umanității, Kali Yuga, orice călătorie în trecut este pentru noi o oportunitate extraordinară de a percepe energiile unor ființe care ne-ar putea fi superioare din multe puncte de vedere, deoarece, odată cu trecerea timpului, omenirea a decăzut tot mai mult. Progresul tehnologic nu ne-a făcut nicidecum niște ființe umane mai fericite, ba dimpotrivă. La modul general, lumea este acum tot mai închisă, mai depresivă, mai nefericită, mai însingurată, mai superficială, mai incapabilă să facă ceva bun, mai lipsită de bunăvoință, de iubire, de compasiune.

Chiar dacă putem râde de drumurile neasfaltate, de căruțele trase de cai, de îmbrăcămintea ce ne apare ca fiind caraghioasă, totuși, dacă privim cu atenție și – mai ales – cu inima, vom percepe faptul că acei oameni din trecut, fie ei chiar în centrul agitat al New York-ului, aveau o strălucire interioară aparte, un anumit entuziasm, amabilitate, bunătate, demnitate, înțelepciune, calităţi pe care astăzi nu le mai găsim prea des în jurul nostru. Iar filmările din Orient ne revelează existența unor ființe umane cu o mare umilință, bun simț, simplitate, fericire, aspirație spirituală, bunătate, care astăzi se dovedesc a fi calități tot mai rare.

Iată de ce, pentru ființele umane trezite din punct de vedere spiritual și care manifestă o frenetică aspirație de a se transforma, participarea la aceste exemplificări extraordinare se constituie în veritabile festinuri de delicatese energetice misterioase și foarte hrănitoare pentru suflet.

Și, pentru că este mult mai ușor să facem progrese reale având în față experiențele altora, vă rugăm să relatați ceea ce ați trăit la aceste exemplificări, utilizând formularul de pe pagina de Contact.

Vă mulțumim și vă așteptăm în număr cât mai mare, pentru că unisonul sporește efectul!